Inspirație în bucătărie
Ardei iuti murati cu miereBy OalesitigaiGospodinele nu se dau în lături nici în această toamnă în a-și pune talentele la treabă. Iar unul dintre cele mai iscusite este cel de a prepara niste ardei dulci-acrișori, cu un strop de picant, care vor fi un adevărat deliciu pentru toți pasionații. Ardeii iuți murați cu miere sunt ușor de preparat și se pot conserva extrem de facil peste iarnă și nu numai. Iată ce ingrediente ai nevoie și cum se prepară.Ardei copți pentru iarnăBy OalesitigaiIarna nu-i ca vara! Iar dacă-ți așterni vara “patul” bine, o să dormi bine și la iarnă. Cu alte cuvinte, dacă ești fan al ardeilor sau a gogoșarilor copți care merg excelent pe post de acritură la majoritatea preparatelor, cu siguranță îți va prinde mai mult decât excelent să ai niște borcane puse la dos de veghe pentru vremurile ce vor urma. Iată cât e de simplu să le pregătești și tu!Salată de varză la borcanBy OalesitigaiNumai mâine nu e iarnă! Iar borcănele așteaptă nerăbdătoare să-și facă datoria și să adăpostească cea mai bună salată de varză, ideală drept acritură alături de preparatele din carne. Aceasta salată de varză este un adevărat deliciu și se prepară simplu și rapid, astfel că în doar câteva clipe îți poți umple cămara pentru iarnă. Iată cât e de simplu de pregătit.Marmeladă asortatăBy OalesitigaiPentru cei mici, dar și pentru cei mari ajung să se revadă cu cei dragi și în vîrstă după ani de zile, o porție de marmeladă creează și readuce la viață cele mai prețioase amintiri.
Este unul dintre cele mai gustoase deserturi de casă, dar și unul care se conservă foarte bine pe termen lung. Așa că, pregătind această rețetă vă veți putea bucura mai mult timp de aceeași aromă plăcută. Iar pentru astăzi v-am pregătit o rețetă de marmeladă din fructe asortate de vară-toamnă, o marmeladă fără pic de zahăr, mai sănătoasă, dar la fel de delicioasă.
Dulceață de gutuiBy OalesitigaiDulceața este unul dintre cele mai iubite deserturi ale copilăriei și fără nicio îndoială, ea ne răsfață și în prezent. În zilele friguroase, un borcan de dulceață de gutui va fi alegerea perfectă pentru a o servi la micul-dejun, ca gustare între mese sau atunci când ai poftă de ceva dulce, dar sănătos.
Iată cât de simplu se prepară cea mai delicioasă dulceață de gutui.
Dulceață de castaneBy OalesitigaiUna din cele mai fine dulcețuri și din cele mai iubite de pa acest Pământ este dulceața de castane. Datorită aromei extrem de plăcute, dulceața de castane n-ar trebui să lipsească din nicio gospodărie. Se va conserva foarte bine și peste iarnă astfel că, de fiecare dată când simțiți nevoia de ceva dulce și special, vă puteți rezuma la un borcan de dulceață de castane. Iată ce simplu e de pregătit!Marmeladă de pruneBy OalesitigaiMarmelada are o istorie foarte veche, fiind considerată la un moment dat un adevărat răsfăț pentru prințese și regine. Și nouă ne place tare mult, dat fiind textura fină, raportul echilibrat de arome și per ansamblu, savoarea cu care ne preîntâmpină de fiecare dată.
De aceea ne-am propus astăzi să-ți dezvășuim cum se prepară cea mai bună și cea mai simplă marmeladă de prune, pe care s-o savurezi chiar și în toiul iernii.Gogoșari umpluți cu struguriBy OalesitigaiMurăturile nu lipsesc din cămara niciunei gospodine. Iar murăturile selecte se vor cunoaște în plin sezon rece, atunci când ele se vor potrivi de minune alături de preparatele din carne și felurile principale.
Anul acesta vă recomandăm să încercați o rețetă mai altfel și mult mai specială față de rețeta clasică de gogoșari în oțet. Garantăm că veți fi fascinați și că o veți pregăti mulți ani de acum încolo.
Compot de struguriBy OalesitigaiUn desert ușor și ideal în orice sezon este compotul. Iar un compot de struguri este alegerea perfectă pentru zilele de mahmureală sau pentru a servi un desert dulce, ușor, relativ sațios. Iar partea cea mai bună e că se conservă cu ușurință chiar și peste iarnă. Iată cum să pregătiți cel mai delicios compot de struguri pentru la iarnă.
Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de Cookies. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri.AcceptNu accept Citește mai mult Politică de confidențialitate